UE prelungeste blocada la trofeele de urs romanesc

 

Campania internationala pentru salvarea ursului brun carpatin nu are ecou la politicienii romani. Are in schimb la cei europeni. Acestia au interzis importul de trofee de urs din Romania in UE pentru inca trei luni.

Perpetuarea speciei ursului brun carpatin e motivul unor noi tensiuni dintre UE si Romania. La noi, demnitarii vorbesc despre suprapopulare si fixeaza cote mari de vinat. La ei, creste scepticismul pricinuit de diferente mari intre datele oficiale si cele furnizate de organizatiile ecologice independente. Conflictul arbitrat de UE exista de multa vreme pe teren autohton. O tabara este reprezentata de ICAS (Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice), cealalta de ecologi.

Cum se apara Romania de acuzatii

SRG (Scientific Review Group) este institutia abilitata de UE sa examineze numeroase cazuri in care importurile de animale sau de trofee vinatoresti si conservarea unor specii se bat cap in cap. Conform SRG, acesta este si cazul Romaniei. De aceea acest for a decis in 2004 interdictia exportului de trofee de urs brun carpatin din Romania in UE. Dezbaterea privind interdictia a fost reluata saptamina aceasta. Inainte sa inceapa deliberarile, membrii SRG au avut la dispozitie un raport scris de Ovidiu Ionescu, directorul stiintific al ICAS. Raportul abunda in informatii incitante. De exemplu, aflam ca la inceputul anilor ’90 populatia de ursi a scazut drastic in Romania din cauza faptului ca ei aveau „un efect economic negativ asupra oamenilor“. In plus, supraprotectia de care beneficiau animalele era corelata cu sistemul politic nedemocratic. Asa ca oamenii si-au facut singuri dreptate, omorind nu fostii nomenclaturisti, ci ursii! Se pare ca, astfel, razbunarea se explica, chipurile, prin pagubele aduse de ursi gospodariilor.

Noroc ca apoi numarul de exemplare s-a stabilizat si a inceput chiar sa creasca „din cauza interesului vinatorilor straini fata de aceasta specie“. Cifrele sint la fel ca pe vremea lui Ceausescu: alarmant de optimiste. Suprapopularea cu ursi e un adevarat pericol national. Conform raportului, in 2004 au fost numarate 6.400 de exemplare, vinatoarea fiind considerata cea mai eficienta metoda de a tine sub control numarul din ce in ce mai mare de ursi. Prima pe lista masurilor adoptate pentru imbunatatirea gestiunii populatiei ursine, vinatoarea va fi practicata doar in beneficiul speciei.

Varianta ecologistilor

László Szabó-Szeley, presedintele fundatiei AVES este cel care a sesizat autoritatile europene in privinta discrepantelor dintre datele oficiale si situatia reala. Informatiile furnizate de el au fost confirmate si de altii. CITES a constatat o crestere ingrijoratoare a numarului de trofee de ursi provenite din Romania.

Observatorii fundatiei AVES consemneaza ca in ultimii trei-patru ani au disparut 60% dintre exemplare. „Managementul speciei ursine nu este corect; e necesara colaborarea cu societatea civila“, afirma Szabó-Szeley.

In 2003-2004, s-a aprobat uciderea a 74 de ursi in judetul Harghita. Conform metodologiei, legala e uciderea unui exemplar din zece. De fapt, 74 inseamna aproximativ 30% din numarul de 250 de exemplare. De aceea, reprezentantul AVES afirma ca nu mai e vorba de un sport, ci de un masacru.

Codul de onoare al vinatorii te obliga sa-i lasi animalului o sansa. Or, la noi, ursul e ademenit cu hoituri de animale si impuscat deseori de la o distanta de 20 de metri, in timp ce vinatorii se ascund in foste observatoare cinegetice. Fundatia AVES a descoperit si alte ilegalitati, ca de exemplu macelarirea ursoaicelor gestante sau gonirea animalelor din birlog in timpul iernii.

Gestionare ca-n codru

Nu e de mirare ca raportul ICAS a parut neplauzibil in ochii oficialilor europeni, care nu l-au luat in serios. Dupa evaluarile AVES, in Romania exista cel mult 2.800 de ursi, contrastul dintre cele doua evaluari fiind considerabil. Raportul pretinde ca numarul ursilor impuscati anual este sub 5% din totalul de exemplare. Datele AVES demonstreaza ca vinatoarea din Romania aduce a carnagiu, omorindu-se de fapt 12-15% din efectivul total de ursi. 

Mai mult, pentru acest animal nu exista nici un refugiu viabil, desi raportul sustine ca au fost delimitate zone in care ursii sa fie feriti de vinatori. De fapt, nu exista vreo zona-habitat a speciei care sa fie protejata altfel decit pe hirtie, se vineaza pina si in Parcurile Nationale (Retezat, Lacul Rosu sau Piatra Craiului).

Hranirea artificiala este un pericol pentru animale, cu toate acestea ea se practica inca in Romania, in ciuda recomandarilor UE si a elementarului bun-simt. In ultimii 30 de ani, ursii s-au obisnuit cu modul acesta artificial de alimentatie, motiv pentru care coboara din munti, indepartindu-se de mediul lor natural si apropiindu-se din ce in ce mai mult de habitatul uman. Hrana suplimentara pe care le-o dau silvicultorii consta uneori in cadavre de animale domestice decedate in urma unor epidemii sau chiar in hoituri de ursi infestati. Ursii se molipsesc, iar bolile ii slabesc si mai mult. Oricum, un animal viu presupune cheltuieli, pe cind unul mort aduce venituri. Pretul sau poate ajunge la 7.000 de euro. Daca statul nu e capabil nici macar sa opreasca braconajul, atunci cum va putea gestiona populatia de ursi?

Mos Martin prohibit

Ursul e o specie strict protejata prin Conventia de la Berna, la care Romania a aderat in 1993. Acest act prevede doar impuscarea ursilor problematici, adica cei care provoaca daune sau care ataca oamenii. In Romania, insa, numarul acestor ursi este de aproximativ 1%. De la revolutie incoace, s-au emis anual ordine ministeriale care stipulau o cota de vinatoare ce depasea 1%. Forul stiintific care consiliaza SRG este CITES (Conventia pentru comertul international cu specii amenintate de flora si fauna). Ea intocmeste trei liste de specii in functie de gradul de protectie de care ele trebuie sa beneficieze. Bulgaria, Finlanda si Iordania sint semnatarele unei propuneri de a include si ursul brun carpatin in lista CITES de maxima prioritate: cea a animalelor pe cale de disparitie.

Banii aduc nefericirea

Cineva s-ar putea intreba, naiv, de ce atita tevatura pentru ursul brun? Raspunsul e simplu: fiindca, in conditiile Europei, el reprezinta - ecologic vorbind - „specia-umbrela“, adica marca garanta a unui mediu sanatos.

N. Daramus

O padure care, in mod natural, mentine ursul inauntrul sau, oferindu-i un adapost sigur si hrana, este o padure viguroasa, completa, in care totul se afla, inca, la locul sau. Totul, incepind cu furnica si terminind, din cind in cind, discret, cu omul. Plecarea ursului din padure spre „civilizatie“ sau disparitia sa inseamna inceputul declinului. E si motivul pentru care „importul“ acestei specii in tari europene care au pierdut-o se soldeaza cu esec. Padurile acestor tari avansate, fragmentarea lor si saracirea vegetala si faunistica nu mai permit colonizarea „umbrelei ecologice“, desi de la distanta par verzi si compacte. Nu se mai afla acolo codri enigmatici, sihle neumblate, dind cunoscatorului fiorul inceputului de lume si tihna singuratatilor in care nu esti singur. Am fost in astfel de paduri, in care razbatea zgomotul autostrazilor, simtind cum singuratatea, acolo, inseamna mai mult pustiu decit solitudine si reculegere. Stiam ca - spre deosebire de Carpati - la adapostul lor ursul nu mai exista si, in acele insule verzi inconjurate de tentacule de asfalt, m-am simtit cu adevarat proiectat si abandonat intr-un timp strain.

Revenind la prezent, am fost la Brasov de curind. Gospodinele de la ferestrele blocurilor dau ursilor biscuiti, rahat si bomboane. Taximetristii duc pe doritori „la ursi“. Cei mai indrazneti se apropie si le ofera, ursilor bere, lichior si tigari aprinse. E o veselie timpa, primitiva, o isterie musculoasa, decerebrata si iresponsabila. Uneori, ursul beat se repede spre vitejii care, inspaimintati, se retrag in automobile sau peste garduri, injurind.

Patrunse de cincisprezece ani si in Romania, canalele TV Discovery si Animal Planet insista explicit asupra hranirii artificiale a ursului, subliniind greseala, soldata cu „antropizarea“ sa. Legi aspre, in Canada si in SUA, pedepsesc pe cei care - intentionat sau intimplator - fac acest lucru, conducind specia spre moarte.

In plus, descopar ca silvicultura, care se afla intr-o criza morala si de profesionalism fara precedent, este asemenea unei clinici de chirurgie in care opereaza brancardierii. Anumiti silvicultori sugereaza mutarea containerelor cu deseuri in padure, spre a nu mai atrage ursii pe asfalt. O solutie care spune totul despre institutii „cu specialisti“ ale caror taceri savante vorbesc despre frica rostirii adevarurilor suparatoare pentru urechile efemerilor lideri politici. Pe mina acestor asa-zisi specialisti a ajuns si recensamintul populatiilor de ursi. Afacerea vinatorii e prea profitabila si acoperirea hirtiilor oficiale cu cifre „din burta“, dublind sau triplind populatiile din teren, se va face cu seninatate atit timp cit o urma de urs va mai exista in Carpati si cit timp blana ursului se va reduce la bani si la relatii.